Domașnea te așteaptă: Înscrie-te, învață poezia în grai bănățean și participă la concurs!
Domașnea devine, și în acest an, locul în care tradiția, emoția și talentul se întâlnesc în cadrul Festivalului-concurs interjudețean „Graiu' sfânt la noi acasă”, ajuns la ediția a II-a.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 30 mai 2026, ora 11:00, la Căminul Cultural din Domașnea, județul Caraș-Severin, și își propune să aducă în prim-plan frumusețea graiului bănățean și autenticitatea valorilor locale.
Elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal sunt invitați să participe la concurs prin recitarea de poezii în grai bănățean, într-un cadru cultural care îmbină tradiția cu expresivitatea artistică. Participarea la festival reprezintă o oportunitate de a descoperi și de a duce mai departe moștenirea lingvistică și culturală a Banatului.
Pe lângă momentele de concurs, participanții vor avea parte de o atmosferă autentică, în care tradițiile, portul popular și spiritul comunității se împletesc armonios.
Festivalul este organizat de Școala Gimnazială Domașnea, Primăria Comunei Domașnea și Parohia Ortodoxă Domașnea, în parteneriat cu Asociația pentru Vorbirea Bănățană și Asociația Scriitorilor în Grai Bănățean, cu participarea scriitorilor dialectali din Banat, uniți prin dorința de a promova cultura și graiul bănățean.
Evenimentul a fost inițiat cu pasiune de tânărul scriitor Claudiu E. Românu, fiu al satului Domașnea, care își propune să sprijine dezvoltarea culturală a comunității și păstrarea identității.
De ce să participați?
Festivalul-concurs „Graiu' sfânt la noi acasă” este o oportunitate unică de a celebra frumusețea limbii bănățene, de a susține cultura tradițională și de a contribui la transmiterea valorilor autentice către noile generații. Poezia în grai bănățean devine astfel o punte între trecut și prezent.
Înscriere
Festivalul se adresează elevilor din ciclurile primar, gimnazial și liceal.
Înscrierea se face până la 25 aprilie 2026.
- Portul popular este obligatoriu
- Evaluarea se face în funcție de: mimică, gestică, dicție și expresivitate
- Nu se admit texte licențioase sau recitări în grup
- Nu se admit contestații
- Se acordă premii I, II, III, mențiuni și premii speciale
- Fiecare participant va fi premiat
- Cadrele didactice coordonatoare primesc adeverințe
- Participarea este gratuită
Înscrie-te, învață poezia în grai bănățean și vino la Domașnea!
Vă așteptăm cu drag!

Despre localitatea Domașnea și Festivalul-concurs de recitare în grai bănățean „Graiu' sfânt la noi acasă” Pentru înscriere: https://www.revistacununa.ro/graiu-sfant-la-noi-acasa-domasnea
Publicată de Graiu' sfânt la noi acasă pe Sâmbătă, 11 aprilie 2026
│ ✍ Colectivul de redacție
