GRAIU' SFÂNT LA NOI ACASĂ
EDIȚIA A II-A
DATA: 30.05.2026 / ORA: 11:00
CĂMINUL CULTURAL DOMAȘNEA

Împreună sărbătorim cultura bănățeană!
COMUNICATE: *apasă pe "+" pentru a deschide
31.05.2026 • Domașnea a sărbătorit Bantul prin grai, cântec și joc
Comuna Domașnea din județul Caraș-Severin a fost, sâmbătă, 30 mai 2026, gazda unei autentice sărbători a tradițiilor bănățene, odată cu desfășurarea celei de-a doua ediții a Festivalului-concurs interjudețean „Graiu' sfânt la noi acasă”. Evenimentul a reunit aproximativ 140 de copii din mai multe localități din județele Caraș-Severin și Timiș, care au urcat pe scenă pentru a demonstra că graiul bănățean continuă să fie prețuit și transmis noilor generații.
Pe parcursul întregii zile, participanții au recitat poezii în grai bănățean, oferind publicului momente pline de emoție, autenticitate și respect pentru... [continuare]
30.05.2026 • Mesaj de mulțumire
Vă mulțumim din suflet pentru prezență, implicare și pentru contribuția adusă la reușita celei de-a II-a ediții a Festivalului-concurs „Graiu' sfânt la noi acasă”.
Ne-am bucurat să avem alături elevi talentați, profesori dedicați și oameni care prețuiesc valorile și tradițiile noastre. Fără sprijinul și colaborarea dumneavoastră, acest eveniment nu ar fi fost posibil.
Dacă pe parcursul organizării sau desfășurării festivalului au existat mici neajunsuri ori greșeli din partea noastră, vă rugăm să le primiți cu îngăduință. Știm că întotdeauna există loc de mai bine și vă asigurăm că vom ține cont de toate observațiile și sugestiile primite pentru a organiza o ediție viitoare și mai reușită.
Vă mulțumim pentru răbdare și colaborare și sperăm să ne revedem cu aceeași bucurie și la ediția următoare. Să ne revedem cu bine!
Felicitări tuturor elevilor pentru prestația pe care au avut-o pe scenă!
Cu aleasă considerație și recunoștință,
Echipa de organizare
27.05.2026 • Atenționare privind informațiile neoficiale despre festival
Organizatorii Festivalului-concurs Interjudețean „Graiu' sfânt la noi acasă”, ediția a II-a, desfășurat la Domașnea (jud. Caraș-Severin), informează participanții și însoțitorii că programul oficial al evenimentului începe la ora 11:00, conform planificării anunțate.
Pe durata festivalului, pentru participanți este asigurată o gustare în condiții organizate, în incinta Căminului Cultural din Domașnea, nu în afara clădirii.
Vă rugăm să nu dați curs altor anunțuri sau invitații privind programul ori mesele, apărute din surse neoficiale, acestea neavând legătură cu organizatorii evenimentului.
Pentru informații corecte, vă recomandăm să urmăriți pagina de Facebook și pagina web dedicată festivalului.
Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm cu drag la Domașnea!
Cu considerație,
Echipa de organizare
12.05.2026 • Au fost publicate lista participanților și programul oficial - Ediția a II-a
Organizatorii Festivalului-concurs interjudețean „Graiu' sfânt la noi acasă” anunță publicarea listei oficiale a participanților și a programului desfășurător pentru ediția a II-a a evenimentului.
Le mulțumim tuturor elevilor, cadrelor didactice coordonatoare și instituțiilor de învățământ pentru interesul, seriozitatea și implicarea deosebită în promovarea graiului bănățean și a valorilor autentice ale Banatului.
Ediția din acest an reunește participanți din județele Caraș-Severin și Timiș, elevi din ciclurile primar, gimnazial și liceal, care vor aduce pe scenă frumusețea poeziei și a tradiției populare bănățene.
Reamintim că Festivalul-concurs interjudețean „Graiu' sfânt la noi acasă” – Ediția a II-a va avea loc în data de 30 mai 2026, începând cu ora 11:00, la Căminul Cultural din Domașnea, județul Caraș-Severin.
Vă așteptăm cu drag la Domașnea, pentru o nouă ediție dedicată graiului, tradiției și identității bănățene!
Cu considerație,
Echipa de organizare
06.05.2026 • S-au încheiat înscrierile - Ediția a II-a
Organizatorii Festivalului-concurs interjudețean „Graiu' sfânt la noi acasă” anunță încheierea perioadei de înscriere pentru ediția a II-a a evenimentului.
Vă mulțumim tuturor elevilor și cadrelor didactice pentru interesul și implicarea deosebită. Ne bucurăm să constatăm participarea numeroasă, semn al dorinței de a păstra și promova graiul bănățean și valorile autentice ale Banatului.
Ediția din acest an reunește aproximativ 130 de participanți din județele Caraș-Severin și Timiș, elevi din ciclurile primar, gimnazial și liceal, care vor aduce pe scenă frumusețea poeziei în grai bănățean.
În perioada următoare, organizatorii vor realiza centralizarea înscrierilor și vor stabili ordinea în concurs.
Programul oficial și desfășurătorul evenimentului vor fi publicate în curând pe această pagină.
Reamintim că Festivalul-concurs interjudețean „Graiu' sfânt la noi acasă” – Ediția a II-a va avea loc în data de 30 mai 2026, începând cu ora 11, la Căminul Cultural din Domașnea, județul Caraș-Severin.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu drag la Domașnea!
Cu considerație,
Echipa de organizare
24.04.2026 • Prelungirea perioadei de înscriere - Ediția a II-a
Organizatorii Festivalului-concurs interjudețean „Graiu' sfânt la noi acasă” anunță prelungirea perioadei de înscriere pentru ediția a II-a.
Astfel, elevii și cadrele didactice interesate se pot înscrie până la data de 5 mai 2026, inclusiv.
Decizia a fost luată pentru a oferi posibilitatea unui număr cât mai mare de participanți să se alăture acestui demers cultural dedicat promovării graiului bănățean și valorilor autentice ale Banatului.
Reamintim că evenimentul va avea loc în data de 30 mai 2026, ora 11:00, la Căminul Cultural din Domașnea, județul Caraș-Severin.
Înscrierea se realizează online, accesând formularul disponibil aici:
https://www.revistacununa.ro/graiu-sfant-la-noi-acasa-domasnea
Vă încurajăm să valorificați această oportunitate și să vă alăturați Festivalului-concurs „Graiu' sfânt la noi acasă”, o inițiativă dedicată păstrării și promovării identității culturale bănățene.
Cu considerație,
Echipa de organizare
29.03.2026 • În atenția cadrelor didactice - INVITAȚIE
Avem deosebita plăcere de a vă invita să participați la Festivalul-concurs interjudețean „Graiu' sfânt la noi acasă” – Ediția a II-a, care se va desfășura sâmbătă, 30 mai 2026, la Căminul Cultural din localitatea Domașnea, județul Caraș-Severin.
Evenimentul este dedicat promovării și conservării graiului bănățean, precum și valorificării talentului elevilor. Participarea dumneavoastră, în calitate de profesor coordonator sau cadru didactic interesat, este deosebit de valoroasă, contribuind la:
- susținerea tinerelor talente;
- promovarea limbii și culturii bănățene;
- crearea unei comunități educative implicate în păstrarea tradițiilor locale.
Vă rugăm să confirmați participarea și, dacă doriți, să coordonați elevii care doresc să participe la concurs. Pentru detalii suplimentare și formularul de înscriere, vă invităm să accesați pagina oficială a festivalului.
Profesorii coordonatori vor primi adeverințe de participare, utile pentru dosarul personal.
Vă așteptăm cu drag să fiți alături de noi în această sărbătoare a graiului bănățean!
Cu considerație,
Echipa de organizare
15.03.2026 • Sunt deschise înscrierile - Ediția a II-a
Înscrierile pentru cea de-a doua ediție a Festivalului-concurs interjudețean „Graiu' sfânt la noi acasă” sunt oficial deschise, oferind elevilor pasionați de poezie în grai bănățean oportunitatea de a participa la un eveniment dedicat valorilor culturale autentice ale Banatului.
Festivalul va avea loc sâmbătă, 30 mai 2026, la Căminul Cultural din Domașnea, județul Caraș-Severin, localitate situată în inima Banatului de Munte, reunind elevi, cadre didactice și iubitori ai tradițiilor într-un cadru cultural și educativ.
Concursul se adresează elevilor din ciclurile primar, gimnazial și liceal, care sunt invitați să își pună în valoare talentul artistic prin recitarea de poezie în grai bănățean. Evenimentul își propune nu doar promovarea expresiei literare, ci și valorificarea tradițiilor locale, prin momente artistice specifice, precum dansuri și cântece populare.
Perioada de înscriere este 15 martie – 25 aprilie 2026, iar participanții pot consulta regulamentul oficial și pot completa formularul de înscriere pe această pagină dedicată festivalului.
Elevii și cadrele didactice sunt invitați să se înscrie și să participe la această sărbătoare a culturii și tradițiilor din Banatul de Munte, contribuind la păstrarea și promovarea graiului bănățean și a valorilor autentice ale zonei.
Înscrie-te completând formularul de mai jos! :)
10.03.2026 • Publicarea regulamentului oficial - Ediția a II-a
Anunțăm cu bucurie că regulamentul oficial al Festivalului-concurs interjudețean „Graiu' sfânt la noi acasă” – Ediția a II-a a fost publicat și este disponibil pentru consultare.
Regulamentul poate fi accesat și descărcat de pe pagina oficială a festivalului pentru ca toți elevii și profesorii să se poată pregăti corespunzător.
Vă mulțumim.
01.03.2026 • Lansarea paginii web oficiale - Ediția a II-a
Lansarea paginii web oficiale a celei de-a doua ediții a Festivalului-concurs interjudețean „Graiu' sfânt la noi acasă” marchează începutul pregătirilor pentru evenimentul dedicat în special poeziei în grai bănățean, care va avea loc sâmbătă, 30 mai 2026, la Căminul Cultural din Domașnea, județul Caraș-Severin.
Aici sunt sau vor fi disponibile informațiile principale pentru participanți, profesori și coordonatori:
regulamentul concursului și criteriile de jurizare;
formularul de înscriere;
detalii despre organizatori și parteneri;
anunțuri și noutăți legate de desfășurarea ediției a II-a.
Pagina web reprezintă principalul spațiu de informare al festivalului și va fi actualizată constant cu documente, informații utile și anunțuri oficiale.
Puteți urmări și pagina de Facebook: Graiu sfânt la noi acasă
PROGRAM:
Despre localitatea Domașnea și Festivalul-concurs de recitare în grai bănățean „Graiu' sfânt la noi acasă” Pentru înscriere: https://www.revistacununa.ro/graiu-sfant-la-noi-acasa-domasnea
Publicată de Graiu' sfânt la noi acasă pe Sâmbătă, 11 aprilie 2026
Hartă locație:
Responsabil proiect: Claudiu ROMÂNU
0762 791 362 • claudiuromanu@yahoo.com
Organizatori & parteneri: Școala Gimnazială Domașnea / Primăria Comunei Domașnea / Parohia Ortodoxă Domașnea / Asociația pentru Vorbirea Bănățană / Asociația Scriitorilor în Grai Bănățean



