POEZIE ÎN GRAI BĂNĂȚAN ◈ LITERATURĂ DIALECTALĂ ◈ POEZIA ZILEI
Văsălie dă la birt
Într-o dzî s-o becejât;
S-or umflat la el săracu
Şî picioarili şî capu.
Mânili, la fel, umflace
Ocii la el ca la broaşce...
Şie să facă? Hai să dușie
La un doftor să-l consulcie.
Doftoru iuce îl ie
Şî-l punie p-o cănăpie.
Îl ascultă,-l caută-ntruna
Pă la unflături cu mâna,
Stă oţâr; să măi socoace,
Să măi uită într-o carce
Apoi dzâşie: „Văsălie!"
Boala te nu-i jiucărie!
Dracu-şcie şe-ai făcut
D-atâta ap-ai băut.
Tăt corpu ţî-i plin cu apă,
Nu şciu cum o să-ţ măi treacă”.
Văsălie atunșia sare
La doftor cu gura mare:
— Nu vă cred! N-aveţi dreptace!
Aşa şieva nu să poacie!
Io vă spun − șî dacă vreț
Mă cregieţ, nu mă cregieţ:
Io o viaţă am lucrat
Tăt birtaş la noi în sat
Şî pă șinstea me vă spun
C-apă n-am băut nişicum!
— Asta da! Io-ţ dau crezare!
Doftoru-i răspunge tare.
— Dar să şcii, măi Văsălie!
C-asta îi apa pă care
Ai pus-o tu în răchie
Ş-ai vindut-o-n prăvălie!...
