Umbra bunișii mele – de Adrian Gerhard

- poezie în grai bănățan de Adrian Gerhard -

Oceșâtă – luna ruptă

Scarmănă în gând, străină.

Mă pomen târdzâu în noapce

Așceptând Buna să vină...

Bace-n poartă: șoc! Șoc!

Ca un vânt tăcut dă sară,

Îm mut ochii în alt loc –

Păstă niegura d-afară.

Toamna reșe, dărinată,

Cu o noapce plină-n stăle,

Pă un stei șădzând la poartă

Parică-i umbra Bunii mele.

N-o aud, că nu mă ceamă,

Nu-i văd ochii ăi frăbinț,

Doar un câncec – bag dă samă

Cage-n dor dân șeri cu sfinț.

Șoc! Șoc! Măi bace-o dată

Șî mă uit să văd măi binie,

Poace toamna-i mâniată

Ș-o trimes vântu la minie.

Niș nu șciu șe s-o-ntâmplat,

Toace s-or oprit în loc,

Șăd cu fruncea pă ochece,

Sufletu mi-i numa foc.

Lapcili în raină nu-i,

În cârșiag – un strop dân râu,

Dântr-o pită – nu șciu, Doamnie,

O-ncolțât un bob dă grâu...

În poiană la izvor

Unge pașî-m țăs în soartă

Șăd toț caii-mpegecaț

Cu o lacrămă sărată.

S-o dus Buna după ei

Mereuț – fără zor mare –

Cu un zbiși strălușitor

Ca o rază dî la soare

S-o dus baș în noapcea asta

Șî să pierge-n gându meu

Aplecată-n altă lume

Unge-oi zăbovi șî ieu...

📁POEZIA ZILEI