POEZIA ZILEI ◈ LITERATURĂ DIALECTALĂ ◈ POEZIE ÎN GRAI BĂNĂȚAN
Uica Lae, blăstămatu,
S-o gângit măi astă vară
Să împrăşcie-n tot satu
Vorba, cum că să însoară.
— Păi cu şinie? (întrăbară
neamurilii măi dân scurt).
— Am aflat o domnişoară
Şî la ea vreu să mă mut.
— Unge? Cum? Întrabă Nae,
Văr întâni cu uica nostru.
Şinie ce-o prostât, mă, Lae,
Dă îţ punie-acu căpăstru?
— Şinie îi? Îi traba noastră,
Nu vă dau io sococeală.
Asta nu îi grija voastră,
Îi o trabă personală.
O făcut
şeginţă scurtă
Cu
copilu şî cu nora
Şî le-o
spus că el să mută
La
domniţa Teodora.
— Şinie
boală-i doamna asta?
Îl
întrabă nora-nşiet.
Şinie
ţ-o adus năpasta?
— O
vinit pră Intărniet,
Şî să
şciţ că n-am ruşânie
Baş în
faţă să vă spun
Că
prăstă vro patru dzâlie
Vreu cu
ea să mă cunun.
Să fac
nuntă nu să cage,
Dar să
prigăciţ o masă
C-am
trămies imeil la toace
Neamurilii
lu mireasă.
S-adună
vro patruşnoauă,
Cam
atâţa m-or răspuns...
Dar măi
punieţ un scamn-doauă
Ca să
fie îndajiuns.
Stau
copiii şî să uită
La el,
ca la chip şioplit:
—
Bace-o, Doamnie, dă şcătulă
Că mulţ
oamini o prostât!
Şinie-i
ăsta: Intărnietu?
Că îi
noadă şî-i dăznoadă
Parcă-s
duş cu linghişpiru.
—
Poace-un drac îş bag-o coadă
La ăi
dă-ş blezgoaie ochiu
Dă
gimniaţa, dă cu zori,
La
şcătula cu gigiochiu
Dă ce
faşe să ce-nsori.
. . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
(După
patru dzâlie)
Uica
Lae, în costumu
Dă la
Paşciu dă anţărţ,
Coceleşce
ca niebunu
Prân
lăduţă la cregenţ.
Să
întoarşe, să şiuşeşce,
Să
împiegică d-un scamn,
Suduie,
boscorogeşce,
Cată
pacla cu doan.
Ochii-i
zboară pră fereastă
Şî
rămânie ca dă stană!
Dânăincea
căşî-aşceaptă
O
znămenie dă cocoană.
Lângă
ea, vro câţva flentări
Să
zgâmboaie făr-ogină.
Unu-i
faşe vânt cu cecări,
Altu o
pringe dă mână.
Unu-o
trajie, altu-o ţânie,
Parc-ar
fi pră rotobile.
Nişi nu
şci, să duşe-ori vinie?
C-arie
180 dă chile.
Asudată-ş
şcerjie stropii
Care-i
picură pră frunce...
Bietu
Lae cască ochii
La
muierea căt un munce
Mereor,
iesă la poartă;
Parc-ar
vre să piară-n vânt.
Ş-o
auge pră năroadă
Cătră
noru-sa dzâcând:
— Eu sunt doamna Teodora
Şi îl caut pe domnul Ghină.
Dumneata cine eşti? Nora?
Ori eşti poate o vecină?
Am venit să ne cunoaştem
Şi să-l iau la mine-n târg,
Împreună o să renaştem,
Vai, ce bucurie... Ah, plâng!
Uica
Lae: — Măi
muiere, fii cumince,
Sama
c-ai smincit vro casă!
— N-am smintit. Ţi-aduci aminte
C-ai promis să-ţi fiu mireasă?
Sâ
răpiege, îl ia-n braţă
Şî îl
ţucă franţuzăşce.
Bietu
Lae, tras la faţă
Sâmce
cum îngălbinieşce.
Să
dăspringe dân strânsoare
Şî să
dă un pas năpoi.
Parcă
viege-o arătare,
Parcă
viege un strâgoi.
—
Tu-tu-tu eşci Teodora?
Păi nu
eşci ca în potrele!
— Aaa...în poze este nora
Unei prietene de-a mele.
Mi-a promis că mă ajută
Să-mi găsesc şi eu bărbat,
De-aia nici nu mi-am pus poză
Doar vezi şi tu cum arat!
Haide, fi băiat cuminte
Şi invită-mă în casă.
— Măi
muiere, tu n-ai mince,
Nu ce
viedz cât eşci dă grasă?
Să ce
pot ţânie la minie
Trăbie
să tai dân păriece.
O nu
viedz că lângă cinie
Mi-s ca
un pui dă bribiece?
Suie-ţ
ortaşii-n mărşână
Şî
duşeţî-vă dân sat
Că io,
Lae a lu Ghină,
Nu-ţ
pun şlaieru pră cap.
Să
întoarşe şî să duşe
La
şcătula cu belele,
O
răgică, 'i faşie cruşie
Şî dă
cu ea dă pogele...
— Ptui,
bătu-l-ar Sfânta Cruşie
Pră ăl
care ţ-o pus numie!
Gimineaţa
să n-apuşie
Ăl dă
ce-o adus pră lumie.
M-am
făcut dă râs cu cinie,
Cu
purtarea me prostască.
Şinie
măi faşie ca minie,
Tot ca minie să păţască!
