Rugăciune și poezie la Crucea-monument de pe Dealul Domașnei

31.05.2025

Joi, 29 mai 2025, la Crucea-monument de la Domașnea au fost comemorați eroii patriei noastre, prin rugăciune și poezie

Crucea-monument de la Domașnea a fost ridicată în memoria eroilor patriei și apărătorilor dreptei credințe și reprezintă un loc de popas duhovnicesc, de rugăciune și comemorare, la fiecare sărbătoare a Înălțării Domnului, prilej cu care se sărbătorește și Ziua Eroilor, a celor care au apărat cu propria lor viață unitatea, independența și suveranitatea țării noastre, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

Și în acest an, joi, 29 mai, în semn de respect și gratitudine pentru eroii patriei noastre și a apărătorilor Ortodoxiei, la sărbătoarea Înălțării Domnului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit o slujbă de pomenire în fața Crucii-monument de la Poarta Orientală în prezența autorităților civile și militare și a unui număr de credincioși dintre care foarte mulți copii și tineri din Domașnea și Teregova.

În continuare a avut loc un moment cultural susținut de elevii Școlii Gimnaziale din Domașnea și Teregova, care au prezentat o piesă de teatru și au recitat poezii patriotice și în grai bănățean. În cadrul aceluiași moment, a fost prezentat volumul de poezii dialectale intitulat „Bănățan cu suflet domășnean”, semnat de Claudiu E. Românu, fiu al satului Domașnea, o carte care reflectă dragostea de Dumnezeu, de Biserică, de Neam și respectul față de tradițiile satului românesc, tiparită la Editura ArtPress din Timișoara, în colaborare cu Asociația pentru Vorbirea Bănățană.

„În această zi de praznic împărătesc i-am comemorat pe eroii și martirii patriei noastre aici, la Domașnea, la Poarta Orientală, în fața Crucii-monument pe care am înălțat-o în urmă cu mai mulți ani și în fața căreia ne întâlnim de fiecare dată la acest praznic slăvit. Ne-am bucurat și astăzi că, împreună cu autoritățile centrale, județene și locale civile și militare, împreună cu tinerii și copiii, împreună cu preoții și credincioșii noștri, i-am pomenit, i-am comemorat pe eroii patriei noastre, săvârșind rugăciuni de pomenire la poalele crucii, iar după aceea. participând la un program artistic de excepție, copiii și tinerii de la Domașnea și de la Teregova au rostit poezii patriotice, ne-au prezentat o piesă de teatru și au rostit poezii în grai bănățean. Nu în ultimul rând, am participat și la o lansare de carte în fața acestei cruci cu poezii dialectale.”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Evenimentul s-a încheiat cu depunerea de coroane și ceremonialul militar sub comanda Gărzii de Onoare a Brigăzii 18 ISR „Decebal” din Timișoara, alături de efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean „Gl. Bg. Vasile Zorzor” Caraș-Severin și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență  „Semenic” Caraș-Severin. 

„Le mulțumim tuturor pentru implicare, felicităm gazdele, pe părintele paroh și pe domnul primar al Comunei Domașnea și felicităm pe toți credincioșii care au venit astăzi aici, chiar dacă vremea nu a fost tocmai prielnică. Ne-am bucurat în prima parte a zilei la hramul Mănăstirii «Înălțarea Domnului» din Reșița și iată la apus de soare, suntem aici la Domașnea, la Poarta Orientală, ca să-i comemorăm pe eroii patriei. Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să ocrotească pe mai departe România, poporul român și Biserica Ortodoxă Română", a mai precizat Părintele Episcop Lucian.

Crucea-monument de la Domașnea a fost ridicată în anul 2017.

✍🏻 WWW.EPISCOPIACARANSEBESULUI.RO