OMAGIU ◈ Mariana Drăghicescu – făclie nestânsă a folclorului bănățan

La 74 ge ani ge la nașcere șî la 29 ge ani ge la trășerea în veșnișie, glasu „Privighetorii Banatului” încă să auge, parcă, cu pacimă în câncecu șî sufletu bănățan

◈ Articol scris în grai bănățean ◈

│ ✍ Claudiu E. ROMÂNU

Îs oamini pe care n-ai avut narocu să-i cunoșci, dar pe care ajiunji să-i sâmț aproape gin șe-or lăsat în urma lor, gin vorbili ălor care i-or cunoscut, gin șe s-o scris gespre ei șî, măi ales, gin creația care le-o trăcut pistă vreme, șî pintru noi, ășcia măi cineri, Mariana Drăghicescu îi unu gin oaminii pe care-i pucem afla astăz așa, ascultându-i glasu rămas în cânceșe șî căutând să înțălejem lumea gin care o pornit șî pe care o purtat-o cu ea oriunge o cântat.

N-am făcut parce gin vremea în care Privighetoarea Banatului, așa cum o spus Tiberiu Ceia, urca pe bină* șî n-am putut s-o ascult cum cântă în direct, dar ascultând astăz doinili șî cânceșili ei, parcă distanța asta ge timp scage, fiincă un câncec spus gin suflet nu rămânie închis în anu în care o fost cântat, el trășe ge la unu la altu, șî uneori ajiunjie, după zăși ge ani, la un cinăr care trăieșce într-o lume înschimbată șî care, fără s-o fi cunoscut pe muierea șe cântă, să opreșce șî ascultă, fiincă sâmce că gin glasu ăla vinie șieva cunoscut, șieva șe țâne ge locurili noastră, ge graiu nostru șî ge felu în care bănățanu ș-o spus, ge când îi lumea lume, doru, dragostea șî nacazu.

Ăl măi tare sâmț câncecu lu Mariana Drăghicescu atunși când îi asculț doinili, fiincă doina nu-i numa un câncec mândru șî niși nu poace să fie ascultată iuta*, șî îi parcă o „spovedanie” facută cu glasu, unge omu îș punie doru, jalea șî tot șe n-o putut spunie altcum, iar cântăreața Mariana o avut daru ge-a fașie gin fiecare vorbă cântată o sâmțâre. Când asculț, sâmț că doina o tracut măi întâni prin sufletu ei șî dup-aia o ajiuns la ăl care o ascultă, șî poace taman ge-aia, după atâța ani, glasu ei încă are pucerea să ce oprească gin grabă șî să ce facă să asculț până la capăt.

Gin Bogâlcin (Bogâltin), Comuna Cornereva, gin inima Banatului ge Munce, Mariana Drăghicescu o dus cu ea o lume întragă, iar pintru ăi care cunosc locurili așcea, câncecu ei parcă să apropie șî măi mult. Domașnea îi aproape ge Cornereva, șî sacele așcea, cu munțî, cu oaminii, cu graiu șî cu obișeiurili lor, fac parce gintr-o lume care, baș* dacă az să schimbă, încă să măi poace auzî în vorba batrânilor șî în cânceșili rămasă ge la ăi care or fost. Ge-aia, când asculț un câncec ge la Mariana, parcă nu asculț numa un mare glas gin folclor, șî auz șieva gin locurili așcea, gin felu oaminilor ge-aș dușie doru șî gintr-o lume pe care generația noastră n-o măi prins-o întragă.

Cu cât șiceșci gespre viața ei șî cu cât îi asculț măi mult cânceșili, cu atât înțăleji că în spacili glasului rămas în amincirea Banatului o fost multă muncă, multă dragoste pintru câncecu popular șî, măi presus ge toace, o legatură strânsă cu locu gin care o plecat. Dar gincolo ge necrolog, ge apariții pe bină* șî ge toace lucrurili pe care le pucem afla az gin scrieri, rămânie șieva șe nu să poace măsura: felu în care un câncec ge-al ei poace să ce facă să șăz locului șî să-l asculț până la capăt.

Taman* asta îi mândreața șî pucerea unui artist agevărat, să ajiungă la oaminii pe care n-o avut cum să-i cunoască, la generații care s-or născut după plecarea lui șî să le spună șî lor șieva, fiincă atunși înțăleji că munca lui n-o fost în zadar, n-o fost numa pintru vremea în care o trăit. Mariana Drăghicescu să măi auge az, îi ascultată, cânceșili ei să măi învață șî să măi duc pe bină, șî numili ei să întoarșe în toată vremea acolo unge-i locu, lângă ăle măi mari glasuri ale Banatului.

Pintru noi, ăi cineri, care n-am cunoscut-o, rămânie bucuria ge a o afla șî, odată cu ea, ge a afla un darăp* gin Banatu ge altădată, fiincă într-o vreme în care toace să schimbă atât ge iuce, glasu lu Mariana ne adușie amince că nu tot șe-i vechi trăbe lăsat în urmă. Îs lucruri care trăbe căutace, ascultace șî dusă măi geparce, șî câncecu, graiu șî poezâia pot țânie aproape generații care n-or stat vrodată, la masă, laolaltă.

La 74 ge ani ge la nașcerea lu Mariana Drăghicescu, nu cred că-i musai să adușem vorbe prea mari ca să-i șinstâm amincirea, fiincă glasu ei zâșie măi mult gecât am pucea noi spunie într-o poveastă, într-o scriere. Trăbe numa să ne fașem vreme să-l ascultăm, să lăsăm doina să curgă fără grabă șî să înșercăm să auzâm, gincolo ge mândreața câncecului, lumea pe care o purtat-o cu ea, fiincă acolo îi Banatu ei, cu dorurili, cu jalea, cu dragu șî cu oaminii lui.

Or tracut 29 ge ani ge când Mariana Drăghicescu s-o dus în șieruri, dar timpu n-o putut dușie cu el șî glasu ei, șî faptu că az, după atâța ani, un copil poace să-i asculce doinili, să cauce măi mult gespre viața ei șî să sâmtă nevoia să scrie gespre ea îi, poace, una gin ăle măi mândre fapce că un artist agevărat nu pleacă întru totu atunși când să dușie gin lumea asta.

Rămânie în șe-o dăruit oaminilor, rămânie în câncec, rămânie în suflet șî rămânie în locu gin care o plecat. Mariana Drăghicescu o rămas, pintru Banat, glasu ăla: un glas care trășe pistă vreme șî o făclie a câncecului bănățan care baș nu s-o stâns.

„Oare-acolo ț-o fi binie?

C-aiși ai doinit cu jăle...

Cre' că vin înjeri la cinie

Ca să le doineșci prin stăle.

***

Șî az doina-ț țucă fruncea,

C-ai cântat-o cu glas sfânt.

Glasu tău rămânie puncea

Întră șieruri șî pamânt.”

iuta* = repede, iute

darăp* = bucată

bină* = scenă

taman* = tocmai

baș* = chiar