Mi-i dor ge vremea ge-altădată – de Dorel Mărgan

- poezie în grai bănățan de Dorel Mărgan -

Mi-i dor ge vremea ge-altădată,

Cân ne-ngânam cu glas ge cuc

Șî ne-așăzam pă iarbă, roată,

La umbra gheasă ge subt nuc!

Fișiori șî fece, la un loc,

Șăgeam șî givăneam ge toace,

Ori ne-ncinjeam la câce-un jioc,

Pân să fășea afară noapce!

Ne întâlneam pân vro grăgină,

Să învățăm pasu „ge doi”...

N-am șciut șe vremuri or să vină

Șî câce-or treșe păstă noi!

N-am șciut că anii-n zbor să duc

Șî vremea cât ge iuce treșe,

Cân stam la umbra a ge nuc

Șî gin ulșior beam apă rășe!

Gesculț am învățat să jioc,

Pă iarba verge gin grăgină,

Șî sara, roată, pângă foc,

Jiucam cu fecile ge mână!

Mi-i dor ge vremea ge-altădată,

Ge umbra gheasă ge subt nuși,

Ge toace cum or fost odată...

Mi-i dor ge mine... ăl ge-atunși!

📁POEZIA ZILEI