La târg – de Ioan Fărcaș

- poezie în grai bănățan de Ioan Fărcaș -

Moşu Pătru lu Ţurcan,

Dă stătură mijloşie,

O fost un săcian pogan,

Driept, da iucie dă mânie.

Într-o zî, s-o dus la târg

Cu bani puş dân luna mai,

Strâns pî la păduri cu sârg,

Ca să cumpierie doi cai.

După şe o colindat

Târgu tăt pân la hotar,

O găsât şe o căltat:

Cai dă lucru şî tovar.

I-o căltat la ghinţ, grăbit,

La copicie şî tăbuală

Şî, dup-aia, mulţămit,

O triecut la târguială.

Când o fost să să-nţăliagă,

Unu, fără dă ruşânie,

Marie cât o zî întragă,

S-o băgat că dă măi binie.

Iar când Pătru o zâs: - Mă,

Dă şe târgu mi-ai strâcat?

Iel strâgă: - Liejia-i a mie,

Că am frace arvocat!

Pătru, tarie mâniat,

L-o lovit cu pumnu-n faţă,

C-o căzut cât fu dă lat

Şî cu sânjie pă mustiaţă.

Iar dup-aia în pişioarie

L-o călcat şî în jienunchi

O-nşieput la pumni să-i carie

Şî în foalie şî-n rărunchi.

Lumia-n târg s-o adunat

Şî, aflând cari-o fost triaba,

Fiecărie o strâgat

După cum vegia gâlşiava.

Unii-or zâs să nu-l omoară

Pântru cai, şî ciar coşie,

Alţ-or zâs să-i die păpară,

Să să-nveţă omenie!

Că la târg i-o rânduială

Dă la carie nu ce traji:

Când un om îi la tocmială,

Păstă iel să nu ce baji!

După aia or pliecat:

Pătru, fără cai dă rasă,

Ăl bătut, la arvocat,

Ăl cu cai, la iel acasă.

Dă atunşi, la târguială,

Tătă lumia înţălejie:

Unge-i lejie nu-i tocmială,

Da ungie-i tocmială-i lejie!

📁POEZIA ZILEI