La ghințari – de Petru Chira

- poezie în grai bănățan, de Petru Chira -

Cum măsaua a dă mince

O-nșeput ca să mă doară

Șî-n cânescu dânăince

Am o zdravănă butoară,

Mă căzneșce nopț d-a rându,

Dă nu pot durmi un șeas

Șî-m întunecă șî gându

Dă ghingesc că capăt fras!

Pun pă ele meduțânuri

Șî boboanță pântru cap,

Da-n zădari, să pun șî cipsă,

Dă durime nu măi scap.

M-o-nvățat șî moș Tărhună

Șe în sat estă birtaș,

Să pun zamă d-a dă prună

Șî-m amurce mintunaș.

Mai ales pă aia spartă

Să pun zâlnic cu măsura

Doar răchie d-aia fiartă,

Clatărindu-m bine gura.

Am facut șe-o zâs veșinu,

Dar cum gura nu-i un sac

Mi s-o scurs tăt meduțânu,

Bunduzându-mă-n stomac.

Șî urmându-m antidotu,

Dă o vreme fără vestă,

Amorțâi la cap cu totu,

Dar măsaua, niși povestă.

Înspră zâuă beat ca oaia

La ghințari să-m de rățeptu,

Cu o falcă cât ludaia

Tăt lovind cu stângu-n dreptu.

Dupu-n șeas șî trii furtare

Am ajiuns șî eu la rând,

Amurțât dă așceptare

Șî urlând ca un bolând.

După șe-m dășchisă gura

O-nșeput să să cunune:

− Cu șe-ț speli, nene dantura?

− Păi cu "Colghet", Două Prune!

− Sâmt, îm zâsă măsălaru

Că miroș ca alambicu

Cască-ț bine măxilaru

Șî ț-o scot ca șî popicu!

− Domnu doctor, nu să poace

C-aș ugi cu mare hibă,

Dacă lumea mă socoace

„Gura Satului” a șcirbă?

− Tași, nu vez că-i falca roză

Șî jinjia-i obrincită?

Cred că ai paradontoză

Dată în trandafirită.

− Ai dreptace dumneatale

Că să-ntâmplă foarce ghes,

Dacă-m ies trii fire-n cale

Capăt fras șî zdravăn fest.

− Lasă, c-o să-ț pun o placă

Păst-o lună-n loc dă ghinț

Șî la lume o să-i placă

Mult mai mult atunși când minț!

Căpiat ca o găină

Parcă-m vine să mă-mpușc

Când îi spun l-a mea veșină

− Dă-m proteza... să ce mușc!

📁POEZIA ZILEI