- poezie în grai bănățan de Ioan Albu -
La căzan... șe mişcogeală,
măi al naibii ca la şcoală.
Unu scoace, altu bagă,
unu traje dân uiagă,
altu pune fest pră foc,
unu, gios pră un cogioc
doarme dus dă două nopț
şi vorbeșce cu ai morț.
Baba Lena lu Găigană
toarnă țuica-n dimijană
ş-apoi trage dân trăgulă,
dă să fac beşişi la gură.
Dup-aia, lălăind să moaie
ca pră vrejuri o ludaie
și să lasă într-un colț,
dă să miră oamenii toț.
Dar afară uica Nică
tot suduie şi tot strâgă
că un om mai blăstămat
în comină i-o aruncat
o litră dă motorină,
mestecată cu benzână.
Unu pune mâna la nas,
uica Nică sare ca ars.
Șe să facă el cu cada?
Îl omoare acasă baba,
că în loc dă vasu plin,
duşe acasă numa venin
După șe să mai socoace,
apleacă cada într-o parce
ş-o răstoarnă într-o groapă
plină dă sâmburi şî apă.
Auzând atâta zarvă
vine căzănariu-n grabă:
- Dau poruncă să să şcie,
şine măi gustă răchie,
îi arunc răchia toată
şî nu-l mai primesc altădată.
Am pus punct şî-am gătat,
că dă voi m-am săturat.
Mă întreb în sinea mea:
şine oare o pucea
să nu gușce dân răchie
când mirosu ce îmbie?
