L-o luminat – de George Gârda

- poezie în grai bănățan de George Gârda -

Cu bufariu-n mână popa

O pliecat pă drum grăbit,

Ca să spună şî lu prota

Cât îi iel dă năcăjât.

„Am şî ieu crieşcini ca dracu!

Să le aibă iadu parcie!

Că d-afecea îm bat capu

Să-i învăţ o ţâră carcie.

Ca dă naiba fug dă minie,

La biesărică nu-m vin,

Iar d-o lună şî măi binie

Birtu jiemie, aşă-i dă plin!”

Prota-atunşia foc şî pară...

O pliecat îndată-n sat,

Ca să facă dă ocară

Pă poporu blăstămat.

În şcoală i-o adunat,

Multă sfadă iel li-o spus:

„Dă popa n-aţ ascultat,

Bată-vă Tatăl dă sus!”

Audzând aşa cuvincie,

Tăt poporu s-o mâhnit,

Iar un bătrân măi cumincie

S-o sculat dă o grăit:

– Domn'le prota, să trăieşci!

Numa lucru-i cam şiudat.

Noi d-ale popii povieşci

Tătdăuna-am ascultat.

Dar acu priă aspră vieşcie

Dă pământ ni-o predicat:

Dzăşie că pământu iăstă

În mişcarie-i ne-nşietat.

În predică iel ni-o spus

Că să-ntoarşie tăt pă dos!

Atunşi noi... dă işi dă sus

Ni-om suşi cu capu-n jios?

Va să dzâcă: lumia pierie!

Atunşi cu noi şie măi arie?

Noi trăim fără durierie

Cu răchie şi mâncarie.

Stăm la birt pă lângă miesă,

Uiaga tăt astupând,

Ca pământu să n-o viersă,

Când pă dos s-o fi-ntorcând!

📁POEZIA ZILEI