Podurili lu moș Lia – de Pătru Chira

- poezie în grai bănățan de Pătru Chira -

Baș la capătu Chișozî

O fost casa lu moș Lia,

Ceii, prunii, ciar șî bozî

I-or împrejmuit avlia.

Spră oraș iestă izlazu,

Mult mai trist ca altădată,

Prăstă drum, iaca năcazu,

O căfană menunată!

Unge îi plășiea lu moșu

Ca să facă vreo vizâtă,

Dă pă când cânta cocoșu

„La coliba părăsâtă”.

Cân dă bât îi sprijoni brațu

Șî ieșci șciop dă un pișior,

Cum focu să birui șanțu

Ca pă când ierai fișior?

O șierut la măi tăț șăfii,

La primar șî la jugeț,

Ca să-i facă-n fața cășî,

Dă tri palme, un pogeț.

Dar cum, zâlnic, primăria

Avea alce mulce-n gând,

Niși pogețu lu moș Lia

N-o ajiuns nișicum la rând.

Prăstă ani, când moș Ilia

Să topea dă bătrâneță,

S-o ghingit șî primăria

Să-i facă doauă pogeță.

Moșu o plecat cumince

'N-altă lume, să pitreacă,

Prăstă pod, d-acu 'naince,

Numa vântu o să treacă.

Jeaba lauge șî ospețîî

Țî să fac, dar după moarce,

Dacă-n viață tăț orbețî,

Dzî dă dzî, ce dau d-oparce.