POEZIA ZILEI ◈ LITERATURĂ DIALECTALĂ ◈ POEZIE ÎN GRAI BĂNĂȚAN
Mi dor dă sările cu lună
Şe lumina prăstă avlie.
Dă gimineț cu vreme bună
Când străluşea roaua în vie.
Mi dor dă cânt dă ciocârlie.
Mi dor dă nucu înverdzât,
Dă umbra lui a răcoroasă
Șî dă căisânu înflorit
Șî dă căisâna lui dzămoasă.
Mi dor dă pita proaspăt scoasă.
Mi dor dă crini șî viorele
Dă penile dân grăginuță
Șî dă mirosu dă zorele,
Încolăşâce pr-o crenguță.
Mi dor d-a mea măicuță.
Mi dor d-o dzî dă primavară
Cu piuitu puilor,
Dă soarile cu ghinț d-afară
Șî dă zburdatu mieilor.
Mi dor dă mulsu oilor.
Mi dor dă caș. Dă păcurari
Șî dă coliba lui dă paie
Șî dă țâganu şe-i boitari
Șî puradeii lui, o droaie.
Mi dor dă durăit șî ploaie.
Mi dor să umblu iar prân apă
Șî să alerg iară dăsculț
C-un sac pră cap șî-n mân-o sapă
Pân la duchenu dă la colț.
Mi dor sa mânc prune dân dunț.
Mi dor pră cucurudz să șăd
La dăjghijat, sus pră grămadă.
În șupă să mă duc să văd
Viţaua dă plomadă.
Mi dor să tai la ciolomadă.
Mi dor să văd bruma pră vie
Șî mustu să îl gust cu șoala.
Să văd burdacu cu răchie
Cu care deda-ș dreje boala.
Mi dor să-nşeapă şcoala.
Mi dor dă bradu dă Crașiun
Cu crenjile şe-acing pogeaua.
Dă Anu Nou șî dă Ajiun
Când vin copii cu Steaua.
Mi dor să mătur iară neaua.
Mi dor dă satu-mbătrânit,
Mi dor dă paorii dân sat,
Mi dor dă podu-al năruit,
Mi dor dă unge am plecat.
Mi dor dă tot şe am lăsat!
