OPINIE • Claudiu E. Românu – Cenaclul „Tinere Condeie”, locul unde am înțeles că graiul poate fi literatură

Despre începuturi, șezători literare și curajul de a scrie în grai bănățean 

Sunt locuri care nu se anunță zgomotos și nu par, la prima vedere, spectaculoase, dar, totuși, rămân în tine mult după ce ai plecat. Pentru mine, Cenaclul „Tinere Condeie” a fost un astfel de loc: liniștit, cald, dar cu o forță aparte. Nu era doar un cenaclu literar, ci era un spațiu în care tinerii învățau, fără presiune și fără rigiditate, să-și găsească vocea și talentul. Îmi amintesc că, pe când aveam 17 ani, veneam de fiecare dată cu drag, cu trenul de la Caransebeș, cu foile strânse în mână și emoția aceea specifică începutului: gândul că poate versurile mele scrise în limba bănățeană nu sunt destul de „literare”. Dar exact acest lucru era încurajat: să scrii așa cum simți, așa cum vorbești, așa cum ai crescut.

Am ținut cont de sfaturi venite din partea persoanelor cu experiență în ale scrisului, oameni cu suflet bun și mare, critici literari și de întâlnirile cu poeți bănățeni deja consacrați, unii înaintați în vârstă, dar cu o sensibilitate vie și autentică. Aceste întâlniri nu ofereau doar îndrumare, ci transmiteau o stare, o continuitate și un respect profund pentru cuvânt. Era o formare firească, prin dialog, prin ascultare și prin exemplu. Cenaclul „Tinere Condeie” a fost inițiat de dr. etnolog și scriitor dialectal Maria Mândroane, cu o viziune simplă și profundă în același timp: tinerii trebuie sprijiniți, ascultați și încurajați. În jurul acestei idei s-a construit, în timp, o comunitate reală de condeieri tineri și veterani, uniți de aceeași dragoste pentru literatură și pentru grai.

Întâlnirile, adevărate șezători literare, aveau loc la Muzeul Satului Bănățean, un spațiu care parcă respira tradiție și liniște. Acolo, printre casele vechi și atmosfera specifică Banatului, poezia în grai bănățean nu părea deloc ceva marginal, ci dimpotrivă, părea că este la ea acasă. Fiecare lectură devenea mai mult decât un exercițiu literar, devenea un act de păstrare a identității. Versurile rostite în grai aveau o muzicalitate aparte, iar emoția lor era directă, sinceră și apropiată de suflet.

Un reper important al acestei mișcări culturale rămâne și festivalul „Condeierilor Plugari”, inițiat tot de doamna Maria Mândroane, un eveniment care, an de an, reunește iubitori ai graiului, ai poeziei dialectale și ai muzicii populare. Ajuns anul trecut, în 2025, la ediția a XIX-a, festivalul s-a păstrat ca o tradiție vie, un spațiu în care generațiile se întâlnesc și își dau mâna prin creație, prin frumos și prin continuitatea unei identități culturale asumate.

În 2017, Cenaclul literar „Tinere Condeie” a fost înființat cu scopul de a continua viziunea condeierilor veterani, de a nu lăsa să se piardă un spațiu atât de necesar pentru formarea tinerilor autori și pentru promovarea literaturii dialectale. Nu era vorba despre nostalgie, ci despre responsabilitate culturală, despre convingerea că tradiția nu trebuie păstrată doar în amintire, ci trăită, rostită și dusă mai departe prin generații.

Pentru mine, participarea la acest cenaclu a însemnat mai mult decât simpla lectură a unor texte, a fost o formare în sens profund. Acolo am înțeles că literatura nu înseamnă doar norme și reguli, ci autenticitate. Că un vers spus în graiul moștenit din familie poate avea o forță emoțională pe care limba standard, uneori, o estompează. Acolo am simțit pentru prima dată că ceea ce scriu are locul lui, că vocea mea nu trebuie modificată pentru a fi acceptată, ci asumată.

Era o atmosferă sinceră, în care se ascultau textele cu răbdare, se discutau idei și se ofereau sfaturi cu blândețe. Nu exista graba validării instantanee, cum se întâmplă astăzi în mediul online. Exista timp, exista dialog și exista respect pentru cuvânt. Poate tocmai de aceea cenaclul avea un rol atât de important pentru tineri. Într-o lume în care totul se consumă rapid, un spațiu de întâlnire literară reală devine rar și valoros. Acolo nu primeai doar aplauze, ci încredere. Nu primeai doar opinii, ci direcție.

Cenaclul „Tinere Condeie” a fost, în esență, un loc al începuturilor, un loc unde emoția primei lecturi era înțeleasă, nu judecată. Greșelile nu erau descurajate, ci transformate în pași spre evoluție. Noi, tinerii, eram încurajați să scriem despre sat, copilărie, tradiții, familie, identitate și grai, fără să simțim că aceste teme sunt depășite, ci dimpotrivă, ni se arăta că ele sunt izvoare autentice de literatură.

În același timp, cenaclul nu era dedicat exclusiv celor care scriau. Tinerii pot veni și astăzi chiar și doar pentru a da importanță literaturii dialectale, prin simpla prezență, prin ascultare sau prin recitare în grai bănățean. Nu este obligatoriu să fii autor pentru a aparține unui astfel de spațiu, ci este suficient să simți respect pentru cuvânt, pentru tradiție și pentru expresia autentică a limbajului. Recitarea în grai bănățean devine, astfel, o formă de continuitate și de asumare identitară.

Privind spre prezent, devine tot mai clar cât de necesar ar fi ca acest cenaclu să fie repus în mișcare. Tinerii au idei, sensibilitate și dorință de exprimare, dar au nevoie de locuri reale în care să se întâlnească, să citească și să se asculte unii pe alții. Un cenaclu nu concurează cu mediul online, ci îl completează, oferind profunzime într-o lume a reacțiilor rapide.

Reactivarea Cenaclului „Tinere Condeie” ar însemna, de fapt, redeschiderea unui drum pentru noile generații de condeieri. Ar însemna continuitate, mentorat, dialog și, mai ales, încredere în potențialul tinerilor. Ar însemna revenirea la acele șezători literare în care cuvântul nu era doar publicat în grabă, ci era rostit cu emoție.

Pentru mine, acest cenaclu nu este doar o amintire culturală, ci o parte esențială din formarea mea. Acolo am prins curaj să citesc cu voce tare, am învățat să-mi asum graiul, sensibilitatea și stilul. Acolo am înțeles că literatura adevărată începe din sinceritate și din rădăcină. Cred că tinerii de astăzi ar avea enorm de câștigat dintr-un astfel de spațiu, nu neapărat pentru a deveni scriitori consacrați, ci pentru a deveni mai conștienți de vocea lor, de identitatea lor și de puterea cuvântului rostit autentic.

„Tinere Condeie” nu a fost doar un cenaclu, ci a fost un început curat, iar începuturile, atunci când sunt sincere, nu ar trebui lăsate să se stingă. Ele trebuie reluate, continuate și oferite mai departe celor care vin din urmă, cu aceeași emoție cu care, cândva, am intrat pentru prima dată într-o șezătoare literară și am descoperit că graiul poate fi literatură. „Tinere Condeie” nu a fost doar un cenaclu, ci a fost începutul meu și merită, cu adevărat, să devină și începutul altora.

✍🏻 Claudiu E. ROMÂNU

📷 fotografii din arhivă - Muzeul Satului Bănățean