Carce pântru un ţăran – de Ionel Iacob Bencei

- poezie în grai bănățan de Ionel Iacob Bencei -

Paore dripit dă mulce

Şî lăsat fără pământ,

Şine poace să ce-asculce

Fără pic dă greomânt?

Nişi un om întrăg la mince

Nu ce poace osângi,

Că tot mori şî tot învii.

Ţ-or luat boii, ţ-or luat caii,

Ţ-or luat sufletu dân cine

Când viniră toţ "niznaii"

Să ce-nveţă-a trăi bine.

Ţ-or luat şoncu dân cămară

Şi acovu dă untură,

Porcu dân coceţ şî hoară,

Şi coşiili dân şură.

Ai fost boactăr la făbrică,

Căruţaş la "colectivă",

Cu o penzie-aşa dă mică

Cât să ai pântru colivă.

Ţ-ai luat lumea-n cap cu anii,

Ce-ai zuitat dă sat şî casă;

Pân avlie, căptălanii

Or crescut pădure gheasă.

Şine poace să-ţ dea ţâie

Cinereţa prinsă-n jiug,

Pana dă la pălărie,

Fluieratu după plug,

Vorba tea a înţăleaptă,

"Brâu", "Jiocu-teu-dă doi",

Jiugecata tea a dreaptă...

Doamne, adă-Le năpoi!

Cuptuşât dă boli şî friguri,

Dup-o vreme, ce-ai predat,

Că nişi bece cucuriguri

Nu s-or auzât pân sat.

Dăzrădăşinat dă glie

Şî străin la cine-n sat,

Cum să-ţ trăbuiască ţie,

Iar, pământ pântru lucrat?

Paore dripit dă mulce,

Gorgonit pă la oraş,

Dă la pustă, dă la munce,

Ciar dă-i greu, să nu ce laş!

📁POEZIA ZILEI