Banatu n-are hotar: Zhang șî vorba noastră bănățană
Un copil venit gin China, o poezâie în grai bănățan șî o bină (scenă). Zhang Xingrui ne-o arătat că dragostea pintru graiu nostru n-are hotar șî că vorba bănățană poace să ajiungă la suflet, oriunge s-ar nașce omu
◈ #GânduriBănățăne ◈ Articol scris în grai bănățan ◈
│ ✍ Claudiu E. ROMÂNU
Îs întâmplări care ne îmbucură pe moment șî îs întâmplări care rămân în mincea noastră multă vreme, fiincă ne arată că lucrurili în care cregem șî pintru care munșim îș pot găsî drumu baș ș-acolo unge ne-am așcepta măi puțân, iar una gintră întâmplări ge-așcea s-o petrecut în luna mai gin anu 2026, la Domașnea, în Caraș-Severin la ediția a II-a a concursului „Graiu' sfânt la noi acasă”, unge Zhang Xingrui, un copil chinez, vasăzâcă venit gin China, elev în clasa a II-a la școala gin Gătaia, s-o urcat pe bină (scenă) șî o recitat în grai bănățan cu atâta pacimă, curaj șî suflet, încât i-o fost lăsat pe oaminii juriului cu gura căscată șî o reușât să câșcijie Premiu I, într-un concurs în care graiu, poezâia șî dragostea pintru vorba bănățană or fost pusă la loc ge șinstă.
Poveasta lu Zhang îi cu atât măi frumoasă dacă ne gângim ge unge o pornit, fiincă vorbim ge un copil care vinie gintr-o altă cultură, cu o altă limbă maternă, șî care o trăbuit măi întâi să să apropie ge limba română, să-i înveță cuvincili, s-o înțăleagă șî să prindă curaj s-o vorbească, iar după toace așcea o măi făcut un pas, unu pe care poace că mulț copii bănățăni nu-l măi fac în zâua ge az, șî s-o apropiat ge graiu bănățan, cu vorbili șî mândreața lui, până când o ajiuns să-l spună într-o sală plină șî să-i facă pe oamini să-l asculce miraț. Lângă el, baș ge la înșeputu drumului, o stat doamna dăscăliță Daiana Theodora Călin, care l-o avut alături gin clasa pregătitoare, atunși când givanu gintră ei nu era baș ușor, ge mulce ori, ca să poată să să înțăleagă, trăbuia să folosască Google Translate. Șî dacă punim ge-alături potreaua (imaginea) lu copilu care atunși avea nevoie ge tradușere ca să poată givăni șî potreaua lu copilu care, numa câțva ani măi târzâu, șăge pe bina căminului cultural gin Domașnea, șî nu numa, șî spunie poezâie în grai bănățan, înțălejiem poace măi binie câtă muncă, migală, încregere șî dăruire șăd în urmă șî cât ge mult însamnă un dascăl care nu să mulțămeșce numa să-l înveță pe copil o lecție, șî are răbdarea să-l ajiuce să prindă încregere în el șî să cunoască lucruri noi.
La Domașnea, Zhang n-o venit numa să zâcă o poezâie învățată șî spusă gin cap, o venit să arace, fără ca el poace să-ș gea sama cât ge însămnat îi lucru ăsta pintru noi, că graiu bănățan poace să tracă gincolo ge hotar, ge limbi șî ge culturi, fiincă în momentu în care s-o urcat pe bină nu măi conta că limba lui maternă îi alta, nu măi conta cât ge greu o fost drumu până acolo, conta numa glasu lu un copil care zâșea cu drag nișce versuri în vorba Banatului. Iar bucuria juriului șî a ălor gin cămin o venit firesc, fiincă era greu să nu fii mirat când vegeai un copil care o spus cu atâta încregere o poezâie într-un grai pe care nu l-o moșcenit ge la părinț sau ge la buniși, pe care o ales să-l înveță.
Pintru noi, ăi care iubim, vorbim șî scriem bănățăneșce, lucrurili așcea ar trăbui să însămne măi mult gecât un premiu dat la un concurs, pintru că ge mulce ori ne întrăbăm dacă ăi care vin gin urmă o să măi vorbească bănățăneșce, dacă o să măi șcie vorbili pe care noi le-am auzât ge la buniși, dacă o să măi șicească poezâilii scrisă ge ăi ginaincea noastră șî dacă, pestă ani, graiu nostru o să să măi audă cu așa dragoste. Dar atunși când un copil ge naționalitace chineză vinie în Domașnea, să urcă pe bină șî câșcigă Premiu I pintru că o recitat foarce binie în grai bănățan, parcă primim unu gintră ăle măi mândre răspunsuri la toace întrăbărili așcea.
Reușâta lu Zhang ne măi învață șieva, șî anume că graiu bănățan nu trăbă numa moșcenit ca să poată fi iubit, fiincă el poace să fie șî învățat, gescoperit șî dus măi geparce ge un copil care n-o crescut cu givanu bănățan în casă. Șî dacă un copil care vinie gintr-o altă cultură o avut drag, răbdare șî ambiție să înveță vorba noastră până acolo încât să câșcijie un premiu cu ea, atunși lucru ăsta ar trăbui să ne gea ge gângit taman nouă, bănățănilor, care avem datoria să n-o dăm zuitării, să n-o ascungem șî să nu ne rușânăm cu ea. Îi musai s-o vorbim, s-o scriem șî s-o dăm măi geparce la copiii care vin după noi.
Premiu pe care Zhang l-o căpătat la Domașnea îi răsplata talentului șî a munșii lui, dar în space șăge șî ostăneala lu doamna dăscăliță Daiana Theodora Călin, lu care i să cuvinie toată prețuirea pintru răbdarea cu care l-o îndrumat, pintru încregerea pe care i-o dat-o șî pintru sufletu pus în educația lui. Drumu ge la un copil cu care givanu să fășea prin tradușere cu ajiutoru tălifonului până la copilu care lasă o sală plină cu gura căscată atunși când recită în grai bănățan nu să fașie într-o zî șî nu să fașie fără multă muncă, dar taman reușâcili ășcea ne arată cât ge mândre pot fi roagili atunși când dascălu șî copilu merg pe un drum împreună.
Pintru minie, ca om care scrie șî poartă drag ge poezâia bănățană șî care vrea ca graiu bănățan să nu rămână numa o amincire mândră gespre lumea ge altădată, momentu în care Zhang o vorbit la Domașnea o avut o însămnătace aparce, pintru că am văzut înaincea me' un copil care, cu toace că vinie ge geparce ge lumea în care s-o născut graiu nostru, o reușât să să apropie ge el cu respect, muncă șî drag. Șî premiu pe care l-o căpătat o fost nu numa o răsplată biniemeritată, o fost șî dovada că vorba bănățană încă poace să ajiungă la ăi cinieri șî să-ș afle loc în glasuri noi.
Ge-aia, gin toată inima, îi spun bravo lu Zhang Xingrui, jios pălăria pintru curaju, munca șî frumusăța cu care o dus graiu bănățan pe bină. Șî lu doamna dăscăliță Daiana Theodora Călin mulce gratulări, jios pălăria pintru implicare, migală, șî pintru felu în care o șciut să fie alături ge el încă ge la primii paș, fiincă poveasta lor ne arată că povața făcută cu suflet poace să apropie oamini, limbi șî culturi. Pintru noi rămânie bucuria că am văzut cum, într-o zî ge mai, la Domașnea, un copil chinez ge numa clasa a II-a o făcut o sală întragă să asculce graiu bănățan cu emoție șî o arătat, fără vorbe mari, că graiu nostru îi pe mâni bunie șî merjie măi geparce!
Mulce gratulări lu Zhang șî lu doamna dăscăliță Daiana Theodora!