Astă-primăvară, maica – de Amalia Maria Stoica

- poezie în grai bănățan de Amalia Maria Stoica -

Astă primăvară, maica

S-oginea sub iorgovan

Şî cosa pă etamină,

Doi bătrâni șe givăneau.

− Maică, șine-s moşî ăia?

Dăspră șe să givănesc?

− Suice-n brață, fată dragă

C-am șeva să-ț povestăsc!

− Amândoi cu ochii-n lăcrămi,

Să gângeau la cinereață,

La copii, nepoț şî precini

Şî la vremuri d-altadată!

Or trugit o viață-ntragă

Pântru bani şî pântru-avere,

Cu cregință-n Dumnezău

Or trecut pân vremuri grele.

Or fost duş în Bărăgan,

Unge-or stat v-o şapce ani

Or vinit năpoi acasă...

„Care casă, care casă?”

Nu-i a lor, o fost odată

Moşcenire dân strămoş,

O ajuns pă mâni la lotrii,

Nu-i măi a lu șine-o fost!

„A cui păcace le plăcim?

Zî tu, Doamne, dă un sămn!”

Răsunau pă drumu mare,

Strâgături la Sfântu Șier!

Or stat goşci pă la vecini,

Or la neamuri şî străini.

Da omenie-n sat o fost,

Pănă şî la omu ăl prost…

După alț ani dă trudă,

Dumnezău i-o ajiutat,

Şî le-o dat casa năpoi

Şî pământu dân hotar!

Or crescut doi copilaş,

Șe acu-s domni dă oraş,

Şî să-ntorc acas mereu

Mulțămind lu Dumnezău.

Iei îş amincesc dă horă

Şî dă satu-n sărbătoare,

Şî dă goşcii d-altădată,

Șe-i primeau în soba mare!

− „Ulița o rămas pustâie!”

Zîşe moşu pântră ghinț.

− „O rămas, Ghenage dragă

Tăț veșinii-s duş la sfinț!”

Maica s-o oprit dân spusă,

Şî în ochi ea mă priveşce,

− „Uice, Augusto, vremuri rele

Ferească-ce Dumnezău dă ele!”

Când creşci mari, o să șcii

Șe am vrut să-ț zâc aiși,

Şî uice acuma, io ț-oi zîșe

Ca să poț ţânea tu mince:

Să ai cregință în Dumnezău,

Să șcii șe-i bine şî șe-i rău,

Şî vremuri grele d-or veni,

„Tatăl nostru” tu să-l şcii!

📁POEZIA ZILEI