ANUNȚ • UVT va găzdui ediția a IV-a a concursului „Grai străbun, grai sfânt”
Glasul Banatului va răsuna din nou în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara (UVT), care va găzdui, în data de 21 martie 2026, de la ora 10:00, cea de-a patra ediție a concursului de recitări în grai bănățan „Grai străbun, grai sfânt”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 16 „Take Ionescu”.
Evenimentul reprezintă o celebrare a identității locale și a frumuseții graiului bănățan, aducând în fața publicului tineri talentați, îmbrăcați în straie populare, care vor reda prin poezie farmecul și autenticitatea cuvântului moștenit din străbuni. Concursul devine astfel un prilej de emoție și mândrie, dar și o punte între generații, prin care tradiția este dusă mai departe.
Această ediție este realizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Universitatea de Vest din Timișoara, Asociația pentru Vorbirea Bănățană și Asociația Scriitorilor Bănățeni, instituții și organizații care susțin promovarea valorilor culturale bănățene.
Proiectul este coordonat cu dedicare de dna înv. Sorina-Elena Groza, a cărei pasiune pentru limba și cultura bănățeană se reflectă în fiecare ediție a concursului.
Vă așteptăm cu drag!
✍🏻 COLECTIVUL DE REDACȚIE

