ANUNȚ • Universitatea de Vest din Timișoara va găzdui concursul „Dor dă graiu bănățan”, ediția a III-a
Universitatea de Vest din Timișoara va găzdui în Aula Magna, concursul „Dor dă graiu bănățan”, ajuns la ediția a III-a, organizat de Colegiul Național Bănățean din Timișoara.
Din dragoste pentru identitate și rădăcini, vă invităm la concursul de recitare poezii dialectale „Dor dă graiu bănățan”, ediția a III-a, dedicat copiilor de la clasele pregătitoare până la liceu, care dau glas vorbelor de acasă și sufletului bănățan.
Concursul se desfășoară în parteneriat cu Asociația pentru Vorbirea Bănățeană, Universitatea de Vest din Timișoara și Inspectoratul Școlar Timiș, având ca partener media TVR Timișoara.
Anul acesta, această ediție nu se va desfășura la Colegiul Național Bănățean, ci într-un cadru universitar, oferit de Universitatea de Vest din Timișoara, în Aula Magna, sâmbătă, 21 februarie 2026, începând cu ora 10.
Participarea este deschisă elevilor, cadrelor didactice și părinților. Organizatorii încurajează prezența părinților în straie tradiționale bănățene. Înscrierea la concurs se realizează online, prin completarea formularului pus la dispoziție de organizatori. Regulamentul concursului și acordul de parteneriat sunt disponibile online.
Vă așteptăm cu drag!
✍🏻 sursa - Facebook: Colegiul National Banatean Timisoara

