Acasă – de Ion Curea
27.03.2025
- poezie în grai bănățan de Ion Curea -
Mi-s aproape, văd şî satu răsărind cole-n-ntr-o parce,
Însă drumu care-acuma dă acasă mă dăsparce
Îi măi lung ca hăl pră care vin mereu d-atâta vrieme,
Iară turnu să rigică par-că-n şiudă să mă chieme...
Inima o ia la fugă, ochii-nşiep să lăcrămiedză,
În zadar şciu pă d-a rostu tăt cum are să urmiedză...
Şî cregiam că doru trieşe când trăc anii, însă iată
Parcă-s tăt copilu care vini-acasă întânia dată.
Văd pră mama cum aşciaptă ca să vin dă prân ha lume
Şî spunându-m pân la capăt tăt șe şcie ia, anume
Că veşina îi fujită, ş-a lu doda-i măritată,
C-or peţât pră fata popii, iar Cizu are o fată.
Apoi tata îm înşâră tăt şe mi-o măi scris la vreme,
Întrăbându-mă la urmă şî făcând lu mama sămne,
Dacă n-am vro veastă bună, fiindcă, viedz, ar vre să şcie
Că-s la rând cu tătă lumea, ş-apăi fie şe-o să fie!
Mi-arată în urmă mânzu, grapa noauă şî grăgina,
Iară mama dă o fugă să să lauge la veşina...
În sfârşât, porniesc pră luncă rătăşind la întâmplare
Dup-un chip dă băieţandru, care-n gându meu răsare.
Iată-l trămurând la scaldă, vineţât dă frig şî foame,
Că trăieşce dzâua-ntragă numa cu apă şî poame,
Iată-l şî păzându-ş boii, linişcit ca omu mare,
Sau colea probând să triacă puncea râului călare,
Sau mergând în lunca popii cu „ortaşii” după mure,
Ori şercând dân plopii şeia puii uliului să-i fure,
Iar gătând cu vânătoarea şî rupând cămaşa noauă,
Răsuşesc câce-o ţâgare cu tutun luvat pră oauă.
Iată-l june în vacanţă, îmbrăcat mereu dă gală,
Cu cămaşă înflorată şî purtând cu-atâta fală
Băsmăluţă şî inele: o comoară fiecare,
Că-s luvace dă pră geget sau dân sân dă fată mare.
Iară toamna în livadă, învelit în şiaţa sură,
Dăspărţându-să dă doda păntr-un an dă-nvăţătură
Şî şchimbând apoi chimeşa cu căputu ros la coace
Trist oftează-n banca strâmtă, şe pripit trăcură toace!
---------------------------------------------------------